Francul elveţian s-a apreciat pe pieţele internaţionale cu aproape 30%, în
raport cu moneda euro.
În anii 2006-2010, din cauza chiriilor aberante de pe piaţa imobiliară românească,
o mulţime de cetăţeni s-au împrumutat în
franci elveţieni, pentru a reuşi achiziţionarea unor locuinţe. Nu lăcomia, ci
nevoia i-a determinat să recurgă la această soluţie. Spun asta pentru că mulţi
dintre cei care s-au împrumutat nu aveau ca obiectiv în viaţă cumpărarea unor
ziduri. Într-o societate bine aşezată, ar fi preferat să locuiască cu chirie,
aşa cum procedează suedezii, de exemplu. Dar România nu-i Suedia. Unde să
găseşti în România locuinţe de închiriat la preţuri rezonabile? În 2007,
închirierea unei locuinţe cu două camere în Rahova-Ferentari te costa 200 de
euro... O garsonieră de 18 mp în Piaţa Alba Iulia, 400 de euro. Experienţă
proprie. Să nu vă imaginaţi că cei care
ofereau aceste locuinţe erau nişte dezvoltatori imobiliari, nişte cetăţeni care
din banii câştigaţi în capitalism construise ceva şi acum urmăreau amortizarea
investiţiei şi profitul meritat. Nu... Erau
profitorii Legii 112/1995, cei care au primit de la Ion Iliescu plocon
locuinţele construite în timpul comunismului, la preţuri modice sau moştenitorii acestora.
Nişte hapsâni. Nici nu-ţi venea să crezi că eşti concetăţean cu asemenea
specimene.
În aceste condiţii, băncile au venit
cu oferte de creditare pentru cei care doreau să cumpere locuinţe, în franci elveţieni. Aceasta era singura
monedă în care un salariat cu venituri medii se califica pentru un credit. Decât
să plăteşti chirie 1 000 – 1 500 lei, era de preferat să plăteşti rată la bancă
aceşti bani şi după 30 de ani să devii proprietar. Repet, nu era vorba de
lăcomie: rata la bancă era egală cu chiria. Şi scăpai de lighioana de
proprietar care îţi dădea impresia că
este fratele lui Mociorniţă, cel puţin.
Ulterior, aprecierea francului elveţian a produs adevărate drame în
societatea românească.
Cele expuse mai sus reprezintă situaţia de facto. Nu am credit în franci
elveţieni, să ne înţelegem. Nu am credit
în această monedă pentru că nu am vrut să dau şpagă agentului imobiliar care
îmi asigura legătura cu banca. Vă vine
să credeţi? Creditul în franci elveţieni se obţinea cu şpagă. Am un principiu:
nu dau şpagă, nu primesc spagă... Astăzi mă felicit... Am preferat varianta
legală şi am câştigat: Prima Casă, trăiască Boc!, oricât l-ar înjura unii. În
viaţă facem bune şi rele, pentru creditul Prima Casă, Emil Boc trebuie
felicitat. Nu sunt ipocrit, nici laş.
În aceste zile, am fost scandalizat până la revoltă de reacţia
autorităţilor române cu privire la creditele în franci elveţieni contractate de
unii concetăţeni. Răzvan Vasilescu,
consilierul guvernatorului BNR, a fost
bomboana pe colivă: “Cu referire la evoluţia francului
în raport cu leul, cred că e momentul să fie învăţată o lecţie dură de către cei care s-au împrumutat în valută,
fără a avea venituri în moneda respectivă”. Aţi auzit, bă? O lecţie dură, asta meritaţi... O spune un
consilier al unui oficial RSR. Sau nu mai există RSR... Eu cred că există RSR,
uitaţi ce spune Directiva Uniunii Europene 2014/14 despre acelaşi subiect:
“S-au identificat o serie de probleme
pe pieţele ipotecare din Uniune legate de practicile
iresponsabile de împrumut şi de posibilităţile
participanţilor la piaţă, inclusiv ale intermediarilor de credite şi
ale instituţiilor non-bancare de a avea un comportament iresponsabil. Printre acestea se numără probleme
legate de credite într-o monedă străină, pe care consumatorii le-au
contractat în acea monedă pentru a profita de rata dobânzii avantajoasă
oferită, însă fără să deţină
informaţii adecvate despre riscul ratei de schimb valutar pe care îl implică
aceste împrumuturi sau o înţelegere a acestuia. Respectivele probleme
sunt determinate de deficienţele
pieţei şi ale reglementărilor, dar şi
de alţi factori, de exemplu
climatul economic general şi nivelul scăzut de cultură financiară. Alte probleme includ ineficienţa, neconcordanţa sau
inexistenţa regimurilor pentru intermediarii de credite şi instituţiile
non-bancare care oferă credite pentru bunuri imobile rezidenţiale. Problemele
identificate pot avea efecte colaterale semnificative la nivel macroeconomic,
pot fi în detrimentul consumatorilor, pot constitui obstacole economice sau
juridice în calea activităţii transfrontaliere şi pot crea condiţii de concurenţă inegale între actorii de pe piaţă”.
Sesizaţi diferenţa de abordare dintre
Noi şi Ei, pe acelaşi subiect ? Deşi, noi suntem ei… Aşa ar trebui. În timp ce
la nivelul UE se vorbeşte despre deficienţele pieţei şi ale reglementărilor, la
noi se vorbeşte despre ghinion ( o lecţie dură…). Ne spune Vasilescu, tataia…
El a crescut în altă lume, dar ce contează? Este buricul pământului în lumea noastră.
Peste UE, peste tot. El este Dumnezeu pe pământ. În timp ce în UE contează
cetăţeanul, în România lui Vasilescu/Isărescu
primordiale sunt instituţiile (băncile, în cazul nostru).
Asociaţia
Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) solicită Guvernului
adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care să oblige instituţiile de credit să
dea posibilitatea clienţilor să opteze pentru conversia creditelor din valută
în moneda naţională, la un curs care nu poate depăşi cu mai mult de 20% cursul
din momentul contractării creditului şi fără costuri suplimentare pentru client.
Victor
Orban a reuşit în Ungaria şi nu a plecat nicio bancă.
La noi
este cu drobul de sare. Bocitoare de serviciu: Răzvan Vasilescu, Mugur
Isărescu, Ilie Şerbănescu şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Bogdan
Chirieac.
