joi, 29 mai 2014

Doctrine şi “succesuri”…

Victor Ponta a declarat astăzi că nu l-a votat niciodată pe Ion Iliescu. Nici pe Mircea Geoană în 2009…

Dacă ţinem cont de o mai veche declaraţie a lui Victor Ponta conform căreia a fost în Piaţa Universităţii, în 1990, eu cred că spune adevărul. Desigur, îl spune cu un scop: să câştige simpatia unor alegători liberali care nu privesc spre Crin Antonescu cu prea multă încredere. Un calcul politic corect. Dar indiferent care a fost cauza acestei declaraţii, mie mi-a plăcut. Mult de tot! Îl ţin minte şi cred că o să-i dau un vot, cândva...

Să mă explic: În 2009 l-am votat în turul 1 pe Crin Antonescu iar în turul 2 pe Mircea Geoana, asemeni multor simpatizanţi liberali (domnul Ponta, de exemplu...)şi am rămas mască atunci când M.Geoană a început anul trecut jihadul împoriva prezidenţiabilului USL Crin Antonescu. Aşa ceva, dacă ai o urmă de obraz, chiar şi din silicon de proastă calitate (pus la beţie), nu se face. Acest om, în condiţiile în care Crin Antonescu l-a însoţit peste tot în alegerile prezidenţiale din 2009, ca un cavaler de onoare pe ginerică (trandafiri în piept şi lumânare de un metru n-a avut), pentru a fi cât mai convingător pentru electoratul liberal, iar el vine în 2013 şi spune că PSD-ul trebuie să aibă candidat propriu la prezidenţialele din 2014 şi că nu poate s-o convingă nici măcar pe băbuţa de la Dăbuleni să voteze altceva, cred că a reuşit să atingă Everestul jigodismului dâmboviţean.

De ce a făcut-o? Din calcul politic. Victor Ponta declarase în repetate rânduri că nu va candida la prezidenţialele din 2014 şi a crezut că îi vine iar rândul. Astăzi, V. Ponta îi transmite că nu l-a votat nici în 2009… În concluzie, Mircea Geoană a primit ceea ce merita: încă o dată Mihaela dragostea mea…  Vă daţi seama că omul ăsta putea ajunge preşedintele României? Şi calculând în felul ăsta ne putea duce într-o direcţie sau alta? Mare strateg, mare hahaleră. În condiţiile astea, cred că viitorul politic al domnului Geoană este alături de domnul Tăriceanu, alt strateg de renume mondial. Împreună pot forma, cu sucesuri , P.M.-D.N.1 (Partidul Mihaela Dragostea Noastră 1).

Am citit cu mare atenţie opţiunile politice ale domnului Ponta, din 1990 până astăzi. Cu o mică excepţie, am votat la fel ca acesta. Excepţia este următoarea: în 2000, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, spre deosebire de domnia sa, eu l-am votat pe … Ion Iliescu…  Unde ne situăm astăzi? Domnul Ponta este preşedintele PSD-ului care îl are pe Ion Iliescu preşedinte de onoare, eu sunt simpatizant liberal…  Dacă iese Ghişe preşedinte, nu o să mai fiu… 

 Despre ce doctrine ne vorbesc astăzi teoreticienii politichiei româneşti?


marți, 27 mai 2014

Gândurile unui alegător naiv

    Nu cred că PNL-ul şi PDL-ul îl iubesc pe Băsescu până dincolo de DNA sau altă barieră pusă arbitrar de către unii sau alţii.  Rezultatul alegerilor europarlamentare a fost duşul rece de primăvară care i-a făcut pe reprezentanţii dreptei româneşti ( se poate filosofa mult pe tema dreptei sau stângii, în general. Dar nu ăsta-i subiectul) să vadă marginea prăpastiei pe care au ajuns,  după 10 ani de lupte fratricide. Hăul care s-a căscat în faţa lor şi care ameninţă să-i înghită a redus la tăcere orgoliile de odinioară. Moment bun, zic  eu, pentru un nou început pe baze trainice. În condiţiile în care Stânga românească, graţie viziunii magistrale a lui Adrian Năstase, s-a coagulat în formula PSD, unirea Dreptei  ar însemna însănătoşirea  şi simplificarea vieţii politice româneşti. Îndrăznesc să spun, creşterea performanţelor. Spre binele nostru, al tuturor. După 25 de ani de dileală totală, se poate marca un nou moment zero al politichiei postdecembriste, prin renunţarea la campionatul de flegme şi incurajarea campionatului de proiecte.  ACEST NOU ÎNCEPUT NU POATE DEVENI REALITATE FĂRĂ APORTUL PRESEI! Pentru generaţia noastră este ultima şansă de a trăi într-o ţară ca o ţară. Spun asta pentru că, din păcate, şi după unificarea partidelor de dreapta, campionatul de flegme poate face carieră. Mai jos, trec în revistă aresnalul de flegme de care dispun ambele tabere:

PSD: Băsescu, băsiştii, băsismul, Udrea, paraşutele, coardele, Nana, Mihăileanu, flota, Boc, bocii, tăierea de salarii, serviciile, procurorii băsişti, EBA, Anastase, M. Macovei  şi suceala lui Crin Antonescu marcată de citate compromiţătoare ale acestuia despre... Băsescu, băsişti, băsism, Udrea, paraşute, coarde, Nana, Mihăileanu, flotă, Boc, boci, tăierea de salarii, servicii, procurorii  băsişti, EBA, Anastase, M. Macovei ...

PNL (Dreapta...): Cine l-a pus pe Boc premier în 2008? PSD-ul!!! Între cine şi cine a ales PSD-ul? Între Boc şi Tăriceanu... PNL-ul acceptase formarea unui guvern cu PSD-ul cu condiţia ca Tăriceanu să fie premier. PSD-ul nu a fost de acord, l-a preferat pe Emil Boc şi alianţa cu Traian Băsescu... Despre ce băsism vorbesc astăzi? Astăzi Tăriceanu este bun. De ce? K. Hunor şi G. Oprea, vicepremieri în Guvernul Ponta, au fost sau nu în Guvernul Boc, ăla de a tăiat salarii şi pensii? Au fost... Dacă nu mă înşel, tot vicepremieri. În ce condiţii au fost reevaluaţi? Înţelegem că Oprea a contribuit la demiterea Guvernului Boc, DAR K. HUNOR? Iar lui G. Oprea i se poate ierta chiar orice?
În condiţiile de mai sus, războiul flegmelor l-ar câştiga cei care ar reuşi să arunce cu măestrie flegma la punct fix, în timp record.

Şi atunci care este soluţia progresistă? Cantonarea într-un trecut deloc avantajos pentru cineva? În opinia mea, soluţia aducătoare de progres este încurajarea coagulării Dreptei. Renunţarea la campionatul de flegme şi promovarea unui campionat de proiecte, cum spuneam mai sus. Campania pentru prezidenţiale este un prilej rar  pentru schimbarea de macaz în politichia românească, prin marcarea unui nou moment zero. Haideţi să cerem proiecte de ţară, nu coregrafie de galerie de fotbal.

Nu mi se pare un pericol faptul că Victor Ponta are şanse mari să ajungă preşedinte în noiembrie. Trebuie să recunoaştem faptul că Stânga este cu un pas înaintea Dreptei, graţie unor foşti lideri cu viziune,  care au trecut peste orgolii personale şi au construit atunci când alţii, pe partea dreaptă a eşichierului politic, purtau războaie fratricide.  

Şansele  pentru însănătoşirea vieţii politice româneşti, prin coagularea Dreptei, sunt foarte mari;  îmi este teamă de presa care s-a obişnuit să trăiască facil din mahalaua politică...Mai ales că arsenalul de flegme de care dispun beligeranţii este generos, după cum am exemplificat mai sus. Mingea se află în terenul presei.
                                                                                                                                           

duminică, 18 mai 2014

Unde este elita intelectuală românească ? Învăţătorii naţiunii...

Meritul principal pentru apariţia României pe harta lumii revine generaţiei paşoptiste ( „o generaţie eroică”, N. Iorga), intelectuali şcoliţi în Occident care şi-au asumat toate riscurile pentru realizarea unui ideal.  O generaţie care, fără mijloacele moderne de comunicare de astăzi, a reuşit să atragă de partea sa talpa ţării, vitală în lupta cu orânduirile din Principate şi Europa.  O generaţie care eşuase în 1848 şi chiar ştia ce riscuri îşi asumă.
Dar să rememorăm pe scurt tumultosul an 1848:  În Moldova, revolta poeţilor, cum a fost denumită,  a avut un caracter paşnic. Petiţiunea Proclamaţiune a fost redactată de Vasile Alecsandri , cu acceptul domnitorului Mihail Sturza,  şi avea un caracter moderat. Însă acesta îi arestează pe capii mişcării şi-i trimite la Istambul , pentru o dreaptă judecată, se înţelege...  Prizonierii  au fost salvaţi, fiind efectiv cumpăraţi de la cei care trebuiau să-i treacă Dunărea; Maria Rosetti având un rol important ( „Mergea pe talvegul Dunării cu copilul în braţe şi pungile de galbeni”,  Istoria românilor, Giurăscu&Giurăscu). Prizonierii reuşesc să fugă prin Transilvania în Bucovina. În vara lui 1848, îi găsim în Bucovina (Austria), printre alţii,  pe Vasile Alecsandri,  C. Negri, Al.Russo şi Alexandru Ioan Cuza. Acestora li se alătură şi Mihail Kogălniceanu  care publicase în august 1848 Dorinţa partidei naţionale din Moldova prin care se cerea egalitate politică, civilă, învăţământ gratuit şi împropietărirea ţăranilor.  În Ţara Românească, în data de 7 iunie 1848, la Craiova, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru şi Costache Romanescu formează primul guvern provizoriu revoluţionar ( în ilegalitate), iar pe 9 iunie este citită Proclamaţia de la Islaz. Domnitorul Bibescu, după ce pierde sprijinul armatei, semnează Proclamaţia de la Islaz, în data de 11 iunie 1848. Pe 13 iunie 1848, Craiova este aleasă prima capitală a revoluţionarilor paşoptişti  iar în data de 14 iunie guvernul revoluţionar adoptă tricolorul ca steag naţional. În data de 16 iunie, revoluţionarii ajung în Bucureşti împreună cu guvernul condus de mitropolitul Neofit şi din care făceau parte: Nicolae Bălcescu, C.A Rosetti, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu, Ştefan Golescu şi Gh. Magheru. În 19 iunie, reacţionarii încearcă o contrarevoluţie dar revoluţionarii primesc sprijinul cetăţenilor. Gh. Magheru primeşte conducerea armatei şi misiunea de a constitui în Oltenia baza armatei. Oltenia era fieful revoluţionarilor. În data de 19 iulie, ruşii invadează Moldova iar turcii Ţara Românească.  Guvernul provizoriu din Ţara Românească ajunge la o înţelegere cu Soliman Paşa, acesta cerând dizolvarea guvernului provizoriu şi numirea unei locotenţe domneşti condusă de I.H. Rădulescu, Cristian Tell şi N. Golescu, păstrându-se membrii guvernului.  Imperiul Otoman recunoaşte noul guvern , la fel procedează şi guvernele europene. Mai puţin ruşii... De menţionat că Soliman Paşa a intrat în Bucureşti fără armată.  Incidentul din 13 septembrie 1848, cu ocazia intrării trupelor otomane în Bucureşti, aşa-zisa Bătălie din Dealul Spirii, a  anulat tot ceea ce se câştigase până la acel moment.  În 30 noiembrie 1848,  în ajunul intrării în Craiova, armata condusă de Husein-Paşa este întâmpinată de o armată de ţărani şi orăşeni  înarmaţi cu puşti, furci şi topoare, într-o luptă inegală. Revoluţia  este înfrântă.  Pentru fruntaşii Revoluţiei, toţi intelectuali, a urmat exilul.  Vor reuşi în 1859. Un fapt trebuie menţionat: legătura dintre intelectuali şi talpa ţării. O legătură care s-a menţinut mult după aceea, să nu uităm că în 1907 ţăranii au forţat intrarea în Bucureşti ştiind că vor fi susţinuţi de studenţime.
Ce se întâmplă astăzi cu intelectualitatea românească? Ne spune domnul profesor  Mihai Coman, fost decan al Facultăţii de Jurnalism  şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti: Intelectualitatea românească a rămas în secolul al XIX-lea şi cred că afişează un elitism care este o trădare  faţă de idealurile Şcolii Ardelene din care s-a născut intelighenţia românească. Eu nu l-am văzut nici pe Liiceanu, nici pe alţii, mergând la sat să facă o prelegere publică. Deşii marii intelectuali europeni fac asta, se duc să ţină prelegeri publice, scriu cărţi de popularizare a fizicii, a matematicii, simţind că au o misiune publică. Intelectualul român crede că nu are o misiune publică şi că doar naţiunea trebuie să se prosterneze în faţa lui şi, sigur, să-i dea banii de care are nevoie pentru o viaţă comodă şi liniştită.
Urmează două rânduri de alegeri cruciale pentru următorii 10 ani din viaţa noastră şi nu am văzut intelectuali pe metereze. Unii mai scriu pe la diverse ziare, dar fără a indica o direcţie pentru talpa ţării. Nimeni nu-şi asumă nimic, toţi concluzionează, mustăcind plicticos,  că pretendenţii  la funcţiile publice sunt taraţi. CHIAR TOŢI, ÎN ACEEAŞI MĂSURĂ?! După alegeri, indiferent de rezultat, din turnul lor de fildeş,  în eseuri sofisticate, ne vor spune că talpa ţării este proastă, că votează pentru kilul de făină. DA, AŞA ESTE, ŞTIM, NU ESTE NEVOIE SĂ FII INTELECTUAL CA SĂ CONSTAŢI ACEASTĂ ANOMALIE!  Dar voi, ca elite, ce-aţi făcut să împiedicaţi această tradiţie postdecembristă?  Mai există legătură între voi şi talpa ţării ca acum 150 de ani? Dacă nu, de ce?
Există o concepţie păguboasă în rîndul societăţii româneşti actuale, conform căreia dacă susţii un partid sau candidat în campanie, trebuie să-l susţii şi după ce câştigă alegerile. Eventual, să-i accepţi şi funcţiile pe care ţi le oferă. Imaginea ta chiar este asociată cu a lui. Greşit, în opinia mea. Pentru această percepţie, GDS-ul este principalul vinovat.  Consider că poţi susţine un partid sau un candidat în campania electorală şi după ce câştigă să devii criticul cel mai acerb.   
P.S.  În anul 1894, cu 13 ani înaintea Răscoalei din 1907, George Coşbuc scria poezia Noi vrem pământ. Asta da legătură între un intelectual şi talpa ţării.

P.S.1 Este săptămâna dinaintea alegerilor, să sperăm că vom beneficia de puncte de vedere clare din partea intelectualilor români. Nu eseuri sofisticate despre nimic, a la  Peşu. 

marți, 13 mai 2014

Femeia cu mustaţă şi Eurovisionul fără obraz

Din păcate şi de neînţeles, încet, încet, Eurovisionul devine o paradă gay. În cheia asta am înţeles eu „prestaţia” ... Conchitei Wurst (ea/el, nu am înţeles ce este) . A venit la Eurovision pentru a defila, muzica a fost doar pretextul.  Din punctul meu de vedere, o ruşine pe obrazul organizatorilor. Să ne înţelegem, respect dreptul la viaţă intimă al oricărui cetăţean, în limitele moralităţii;  nu am nimic împotriva homosexualilor, transexualilor, androizilor şi ce-or mai fi, fiecare face ce doreşte în garajul său, dar nu sunt de acord cu paradele anormalităţii, nu sunt de acord cu abuzurile.  Ceea ce s-a întâmplat la Eurovision a fost, în opinia mea, un abuz de drept.  
În timp ce urmăream “numărul” Conchitei din garajul public de la Copenhaga, în minte mi-au venit versurile cântecului “Vând fân”, made  Cassa Loco, din care citez mai jos o parte din refren (cea referitoare la femeia cu mustaţă):
Fanul se usca mai bine pe soba
Iarba uscata e exportata
Abia astept sa ma intorc din armata
Beau tuica la plic ma arde gurmazul
La chisineu au taiat iarasi gazul
Tin cartofii ascunsi intr-o plasa
Nevasta-mea e o mancacioasa
Idealul meu in viata e femeia cu mustata
Zeci de batrani se plimba prin piata
Sunt un jupan, jefuiesc un batran
Mai am de vandut dïn el un plaman. 

Să mai spună cineva că cei de la Cassa Loco nu au fost un fel de Mama Omida ai muzicii mondiale…  Bine, cei de la Cassa Loco, în cântecul cu pricina, făceau vorbire şi despre “femeia cu bot de merţan”…  Dar nu trebuie să disperăm, mai este Eurovision şi la anul…  

Încă o dată, Copenhaga, RUŞINE!

duminică, 11 mai 2014

Twitter, noul portal de politică externă al Federaţiei Ruse

A mai trecut un 9 mai, al 25-lea de la falimentul comunismului, fără ca măcar UN singur stat din Europa de Est să pună sub semnul întrebării aşa-zisa eliberare de care a beneficiat după 09 .05. 1945. Între timp, Vladimir Putin, ţarul în civil, vorbeşte fără inhibiţii despre refacerea URSS-ului iar Dmitri Rogozin, vicepremierul guvernului Federaţiei Ruse, diplomat şi doctor în folosofie, ne ameninţă cu bombardierul TU-160, indignat că nu a primit dreptul de a tranzita spaţiul românesc  pentru a se întoarce în Maica Rusie, din Trasnistria, Republica Moldova. Republică independentă şi suverană, membă ONU,  căreia întîiul judoka de la Kremlin se pregătesc să-i aplice procedeul Ukraina.  Îşi imaginează cineva ce reacţii ar isca o declaraţie a Angelei Merkel cu privire la refacerea celui de al III-lea Reich?  Într-o analiză onestă, între Germania nazistă şi URSS se poate pune semnul egal . Şi atunci care este cauza acestui tratament diferenţiat de care beneficiază Federaţia Rusă?  Tăcerea Estului şi culpa Vestului?

Alegerea de către vicepremierul Federaţiei Rusiei a reţelei de socializare Twitter, pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la deciziile unui stat suveran şi independent, mă face să cred că Twitreul a devenit portalul de politică externă al Rusiei.  Un loc în care poţi spune orice, fără ca cineva să-ţi poată cere lămuriri. La nivelul ăsta, respectivul s-ar umple de ridicol. Zicerile însă rămân. Tragedia este că de la zicere la faptă, uneori, este un singur pas. Iar în cazul de faţă este vorba despre vicepremierul unui stat cu putere de veto asupra oricărei rezoluţii  a Consiliului de Securitate ONU, principalul organ al Naţiunilor Unite însărcinat cu menţinerea păcii şi securităţii internaţionale...  


În aceste condiţii,  să mai spună cineva că rev. Jeremiah Wright a greşit atunci când a spus că Fighting for peace is like raping for virginity. Nişte americani chiar şi-au imprimat zicerea pe tricouri.