Personajele:
La 27 ianuarie 1854 se năştea la
Buzău Alexandru Marghiloman ( Prinţul Valah), un copil de bani gata, cum l-am numi
după standardele de astăzi, părinţii săi fiind unii dintre cei mai bogaţi
oameni din Ţara Românească. La 20 august 1864 se năştea la Florica, azi Ştefăneşti, Argeşi, Ion I.C. Brătianu, fiul cel mare al liderului liberal Ion C. Brătianu, un prinţişor din România Mică, tot după standardele de astăzi. Continuăm...
În 1870 se năştea Elisa Ştirbei, sora prinţului Ştirbei, nepoata domnitorului Barbu Ştirbei, descendentă din neamul Brâncovenilor. O piţipoancă poliglotă, tot după standardele de astăzi... În anul 1890, avea 20 de ani, Elisa Ştirbei se căsăstoreşte cu Alexandru Marghiloman ( 36 de ani), un seducător talentat. În anul 1905, sedusă de Ion I.C Brătianu, alt maestru al saloanelor, Elisa Ştirbei divorţează de Alexandru Marghiloman şi se căsătoreşte cu Ion I.C. Brătianu, în 1907. Brătianu tocmai rezolvase Răscoala Ţărănească şi era vremea lăutarilor. În mod paradoxal, Ion I.C Brătianu şi Elisa Ştirbei ( Coana Mare) nu-l vor ierta pe Alexandru Marghiloman niciodată. Deşi, logic, Marghiloman trebuia să fie supărat pe ei, era doar soţul încornorat. Mai trebuie menţionat faptul că până în anul 1927, la moartea ultimului ei soț ( Ion I.C Brătianu), Elisa Ştirbei a fost în centrul vieții politice românești. Marghiloman murise în anul 1925. Coana Mare moare în 1957 ( avea vârsta de 87 de ani), în sărăcie, expropriată de comunişti.
Şi
acum puţintică istorie hard:
În
cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie 1914, Alexandru Marghiloman a insistat ca România să
nu meargă de partea Rusiei. Ignorarea Antantei ar fi însemnat ignorarea Rusiei.
Neutralitatea, spunea acesta, este cea mai convenabilă soluţie întrucât o
alăturare cu Puterile Centrale ar fi reprezentat o renunţare la ideea
românismului în Austro-Ungaria. Liderul Partidului Conservator a susţinut că neutralitatea
este convenabilă, având în vedere şi starea de nepregătire militară şi
economică a României. În cele din urmă, s-a decis ca România să rămână neutră faţă de acest conflict, motivându-se că
Austro-Ungaria a fost cea care a declarat război Serbiei şi astfel nu s-a putut
activa casus foederis-ul. Rege era Carol I.
Peste
doi ani, la Consiliul de Coroană din 14 august 1916, Alexandru Marghiloman a avut aceeaşi poziţie fermă. El a sesizat din nou
pericolul ce vine de la est: „Instalarea la Strâmtori a marelui nostru inamic
este moartea economică a ţării. Cred că acesta este cel mai mare păcat ce un
român poate comite împotriva viitorului ţării”. Ion I.C. Brătianu, prim ministru liberal şi ministru
de Război, are o influienţă decisivă şi
se decide intrarea în război de partea Antantei.
Rege era Ferdinad I.
Rege era Ferdinad I.
România declară război Austro-Ungariei:
„România, mânată de
dorinţa de a contribui la grăbirea sfârşitului conflictului şi sub imperiul
necesităţii de a salvgarda interesele sale de rasă, se vede silită de intra în
linie alături de cei care îi pot asigura realizarea unităţii sale naţionale.
Pentru aceste motive, ea se consideră, începând din acest moment, în stare de
război cu Austro-Ungaria ”
Aşa
cum anticipase Marghiloman, pe front situaţia nu a decurs în favoarea României
( Turtucaia...), astfel că familia regală, Consiliul de miniştri şi Parlamentul
au fost nevoite să se retragă la Iaşi, în noiembrie 1916. Alexandru Marghiloman, un filogerman cu studii la Paris, s-a numărat printre cei care au rămas în Bucureşti pe timpul ocupaţiei germane, stabilind contacte
cu reprezentanţii Puterilor Centrale, pentru a proteja integritatea teritorială
a ţării noastre.
După
sosirea bolşevicilor la putere în Rusia, aceasta a ieşit din război, iar acest
fapt a izolat România pe front. Deşi militase pentru intrarea României în război,
în faţa dezastrului naţional, Brătianu nu a dorit să încheie un armistiţiu
ruşinos şi la preşedinţia cabinetului a fost chemat eroul-general Alexandru
Averescu. Acesta a reuşit
să semneze doar preliminariile tratatului, pe 20 februarie 1918, la Buftea. Când a văzut condiţiile păcii impuse
de germani, eroul a dat bir cu fugiţii. Averescu, criminalul din 1907.
Pe 5
martie 1918, Alexandru Marghiloman este desemnat de Rege să formeze un Consiliu
de miniştri de sacrificiu. Regele credea
că poziţiea sa filogermană îi va permite să încheie o pace mai blândă. Dar ce
însemna o pace mai blândă, în condiţiile în care intrarea României în război
dăduse peste cap planurile de război ale Germaniei? Furia Germaniei era la cote
maxime. Spre deosebire de Averescu, Alexandru Marghiloman şi-a asumat
responsabilitatea încheierii unei aşa-zise păci ruşinoase pentru România, dar
care a salvat ţara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său. La 24
aprilie 1918 s-a încheiat Pacea de la Bucureşti, umilitoare pentru România:
Dobrogea era ocupată de Bulgaria, Austro-Ungaria lua partea vestică a
Carpaţilor, Germania devenea stăpâna ţiţeilui românesc pentru 90 de ani ( din
1918 până în ... 2008) iar accesul la Marea Neagră era permis numai de-a lungul
unui drum comercial până la Constanţa. Ca un act de eroism, se spune astăzi că
Regele Ferdinan I nu a ratificat acel tratat... Dar nici nu la demis pe
Alexandru Marghiloman din funcţia de preşedinte al consiliului de miniştri....
Marghiloman
a salvat ceea ce putea fi salvat: în pofida ordinelor ocupanţilor de a trece la
demobilizarea armatei române, a păstrat sub arme câteva mii de ostaşi din
regimentele de vânători de munte, infanterie, artilerie grea şi nu au fost
cedate inamicului un număr de 20 de trenuri cu muniţie. A asigurat aprovizionarea populaţiei cu
produse alimentare ( era război mondial...), o circulaţie normală a trenurilor
şi alimentarea cu energie electrică. De asemenea, foarte important, prin
semnarea păcii a oprit înaintarea trupelor de ocupaţie spre Iaşi si ocuparea a
întregului teritoriu naţional. Dar mai este de remarcat şi spiritul său de
toleranţă faţă de marii oameni politici ai vremii. Germania ceruse extrădarea
sau judecarea oamenilor politici responsabili de intrarea României în război
împotriva ei. Alexandru Marghiloman s-a dovedit ferm si demn afirmand: " Romanii nu se extradeaza si-n
legislatia romana lege de exil nu exista." Ar fi făcut asta
Brătianu pentru el? Că pe Brătianu îl vroiau
germanii… Brătianu era rivalul lui politic şi, doar oameni suntem, cel care îi sedusese nevasta. Aşa cum am scris
mai sus, coana Elisa divorţase de Marghiloman şi se măritase cu Brătianu. Dar
Marghiloman făcea parte din specia rară a oamenilor de stat care fac cinste
unei naţiuni. A refuzat să-l extrădeze pe Brătianu, iar acesta, fugar fiind la
Iaşi, promite că-i va mulţumi după război. După război, îl va desfiinţa pe
Marghiloman. Fugarul de la Iaşi, Ion I.C. Brătianu, merge la Conferinţa de Pace
de la Paris şi se întoarce erou naţional. Graţie Franţei care nu uitase
ajutorul României prin intrarea în război, apare pe harta lumii România Mare. Nu
spun că Brătianu nu a avut merite, dar se exagerează.
Ar mai
fi de subliniat şi faptul că, în timpul Guvernului Marghiloman, pe 27 martrie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării
a hotărât unirea Basarabiei cu România. Cu acest prilej, el declara: „În numele poporului român şi al regelui
României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea
unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia
este pentru vecie unită cu România”.
În data de 24
octombrie 1918, Regele Ferdinad a proclamat mobilizarea generală şi a
ordonat Armatei române să reintre în război de partea Antantei. Demite Guvernul Marghiloman şi formează un cabinet
de militari şi tehnicieni. Puterile Centrale capitulează pe 11 noiembrie 1918, iar
România se situează în tabăra învingătorilor. Ulterior, aşa cum subliniam mai
sus, Ion I.C Brătianu devine erou naţional, făuritorul României Mari. Este
adevărat că Brătianu a adus Transilvania în graniţile României, dar Basarabia s-a
unit cu Ţara în timpul guvernării Marghiloman. Dacă este să vorbim cinstit
despre făuritorii României Mari, atunci trebuie să recunoştem că acest fapt a
fost opera a doi oameni: conservatorul Marghiloman şi liberalul Brătianu. În
această ordine. Nu doar Brătianu… Ce s-ar fi întâmplat cu România dacă
Marghiloman îl extrăda pe rivalul său Brătianu germanilor, atunci când Puterile
Centrale păreau a fi câştigătoare? Avea şi motive personale…
În data de 10 mai 1925 ( Ziua Regelui. Ce ironie?),
Guvernul Brătianu primeşte un telefon de la Prefectura Buzău: A
murit Alexandru Maghiloman! Se spune că Brătianu a răsuflat uşurat când
a aflat că Marghiloman nu a cerut funerarii naţionale… Nu era obligat să
participle. Da, Marghiloman nu a cerut funerarii naţionale, Brătianu a fost
mulţumit iar Regele Ferdinand I a tăcut… Pe 11 mai, la vila Albatros din Buzău
a marelui om politic, a fost oficiat un
serviciu religios de către episcopul Ghenadie. Pe 13 mai 1925 a fost
înmormântat la Bucureşti în cavoul familiei din Cimitirul Bellu şi, deşi nu
ceruse funerarii naţionale, populaţia Bucureştiului a fost în număr
impresionant în urma carului mortuar. Serviciul religios a fost oficiat de
Miron Cristea, Patriarhul României. Patriarhul nu era obligat să participle. Nesolicitând
funerarii naţionale, Marghiloman nu a obligat pe nimeni la nimic ( l-a scutit
pe Brătianu să meargă forţat în spatele carului mortuar. Şi pe Coana Mare), i-a
lăsat să acţioneze după propia conştiinţă. Brătianu şi Ferdinad au probat
micimea caracterului lor.
Alexandru Marghiloman a murit de cancer măcinat
de două întrebări: Eu, trădător de Neam şi Ţară? şi De ce lui Ferdinad I i se spune
“cel loial”? După 01
decembrie 1918, Brătianu ( chiriaşul de la Iaşi) îl desfiinţase pentru aşa-zisă
pace ruşinosă iar Regele tăcuse. Cu
toate astea, Regina Maria îl invita
frecvent la Palat, împreună cu soţia sa..
Iată ce scria în „Aurora” din 13 mai 1925 dr. Nicolae
Lupu: „La vila Albatros a trecut din
viaţa aceasta pe celălalt tărâm Alexandru Marghiloman. Este o pierdere
ireparabilă pentru poporul românesc. Cu el dispare fără îndoială oratorul
parlamentar cel mai talentat al generaţiei trecute şi prezente, dezbaterul cel
mai puternic şi mai elegant în acelaşi timp, dispare omul de caracter cel mai
tare, dispare în fine o experienţă politică bogată, o inteligenţă superioară
prin claritatea ei, dispare un civilizat, un occidental, un om. Acest mare om
dispare prea devreme (...). Îl voi păstra viu veşnic, în memoria mea, pe
Alexandru Marghiloman din 1919 în Camera de la Atheneu, când, superb ca un zeu,
singur în mijlocul furtunii şi al inamiciţiilor bine hotărâte a cucerit
întregul Parlament şi în uluirea sufletească a lui Ion I. C. Brătianu,
Alexandru Marghiloman a realizat o clipă rară în viaţă: adevărul a biruit
minciuna şi sinceritatea debarasa ipocrizia.”
Unul din discursurile memorabile
ale lui Marghiloman este acela ţinut în Parlament, în 1920, cu referire la făurirea României Mari:
„România Mare nu s-a făcut nici după
concepţiile dvs. politice, nici după planurile noastre …dacă reuşea o concepţie
politică, pierdeam Basarabia, dacă reuşea până la capăt altă concepţie
politică, nu aveam Ardealul. Şi atunci, domnii mei, să ne plecăm fruntea
înaintea unui geniu mai mare decât al nostru, înaintea unei pronii, care a fost
mai înţeleaptă decât noi. Numiţi-o Providenţă, numiţi-o geniul rasei,
botezaţi-o cum vreţi voi; să ştiţi că România a ieşit din instinctul tuturor
românilor, nu din calculele făcute de unii.”
De ce l-am numit pe Marghiloman
ghinionistul este lesne de înţeles. În cazul lui Brătianu trebuie să
recapitulăm: să fii ministru de interne în 1907, prim ministru şi ministru de
Război între 1914 şi 1916 şi să nu faci nimic pentru pregătirea armatei române
pentru război dar să contribui decisiv la intrarea în război a României în 1916,
să fugi ca un laşi la Iaşi după Turtucaia şi după aceia să ajungi erou
naţional...ăsta-i NOROC, bre.
Ca o
ironie a sorţii, ca ministru al Justiţie, boierul Marghiloman ( fost judecător,
procuror şi avocat) a introdus inamovibilitatea judecătorilor pentru o justiţie
independenă. El nebeneficiind de o judecată dreaptă, nici în timpul vieţii, nici
după.
P.S. În
Buzău există strada Marghiloman, Parcul Marghiloman, Liceul Marghiloman.
Ferdinad I şi Brătianu nu există la Buzău, nici ca stradă, nici ca liceu şi nu
au nici statui... Pur şi simplu, nu există. Aşa cum Marghiloma nu există în
restul ţării. O întâmplare, desigur. Mă îndoiesc de faptul că cei responsabili
cu denumirea străzilor cunosc istorie.