duminică, 11 mai 2014

Twitter, noul portal de politică externă al Federaţiei Ruse

A mai trecut un 9 mai, al 25-lea de la falimentul comunismului, fără ca măcar UN singur stat din Europa de Est să pună sub semnul întrebării aşa-zisa eliberare de care a beneficiat după 09 .05. 1945. Între timp, Vladimir Putin, ţarul în civil, vorbeşte fără inhibiţii despre refacerea URSS-ului iar Dmitri Rogozin, vicepremierul guvernului Federaţiei Ruse, diplomat şi doctor în folosofie, ne ameninţă cu bombardierul TU-160, indignat că nu a primit dreptul de a tranzita spaţiul românesc  pentru a se întoarce în Maica Rusie, din Trasnistria, Republica Moldova. Republică independentă şi suverană, membă ONU,  căreia întîiul judoka de la Kremlin se pregătesc să-i aplice procedeul Ukraina.  Îşi imaginează cineva ce reacţii ar isca o declaraţie a Angelei Merkel cu privire la refacerea celui de al III-lea Reich?  Într-o analiză onestă, între Germania nazistă şi URSS se poate pune semnul egal . Şi atunci care este cauza acestui tratament diferenţiat de care beneficiază Federaţia Rusă?  Tăcerea Estului şi culpa Vestului?

Alegerea de către vicepremierul Federaţiei Rusiei a reţelei de socializare Twitter, pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la deciziile unui stat suveran şi independent, mă face să cred că Twitreul a devenit portalul de politică externă al Rusiei.  Un loc în care poţi spune orice, fără ca cineva să-ţi poată cere lămuriri. La nivelul ăsta, respectivul s-ar umple de ridicol. Zicerile însă rămân. Tragedia este că de la zicere la faptă, uneori, este un singur pas. Iar în cazul de faţă este vorba despre vicepremierul unui stat cu putere de veto asupra oricărei rezoluţii  a Consiliului de Securitate ONU, principalul organ al Naţiunilor Unite însărcinat cu menţinerea păcii şi securităţii internaţionale...  


În aceste condiţii,  să mai spună cineva că rev. Jeremiah Wright a greşit atunci când a spus că Fighting for peace is like raping for virginity. Nişte americani chiar şi-au imprimat zicerea pe tricouri. 

Niciun comentariu: